Perdele Voal

Voal simplu: perdeaua fină, uniformă, prin care lumina trece aproape neschimbată. E perdeaua pe care o vezi cel mai mult timp, cea de sub draperie, și cea mai ușor de întreținut. Se vinde la metru și se croiește la comandă, dintr-o bucată, până la 2,8 m înălțime și oricâți metri pe lățime.

Voal sau broderie sub draperia ta? Ghidul scurt. Ai măsurile? Calculatorul îți spune câți metri croim.

Salt la lista de rezultate

Filtre

5 articole
Grilă de coloane
Grilă de coloane

Filtrează

Filtre active:

  • Perdea Mătase albă

    Perdea Mătase albă

    40,00 lei
  • Perdea Ploiță albă

    Perdea Ploiță albă

    40,00 lei
  • Perdea Matase Alba

    Perdea Matase Alba

    50,00 lei
  • Perdea Mătase alba mai plină

    Perdea Mătase alba mai plină

    50,00 lei
  • Perdea tip in alb simplu cod 2082

    Perdea tip in alb simplu cod 2082

    55,00 lei

Perdele voal la metru: lumina, fără nimic în plus

Voalul simplu e alegerea pentru cine vrea fereastra luminoasă și liniștită. Nu are motiv, nu concurează cu draperia și nu obosește ochiul: ziua difuzează lumina, seara dispare în spatele draperiei trase. Sub o catifea închisă, un soft în verde petrol sau un blackout cu model, voalul simplu e perdeaua care lasă draperia să vorbească.

În colecție găsești voaluri cu trepte diferite de transparență: de la cel foarte fin, aproape invizibil, până la voalul cu fir vizibil, tip in, care ascunde mai mult din stradă și face fereastra să pară mai moale. Cu cât firul e mai gros, cu atât perdeaua lasă mai puțină lumină. Aproape toate sunt albe sau ecru; diferența dintre ele se vede abia la fereastră, cu lumina din spate.

Cum comanzi voal la metru

Voalul vine pe sul lat; lățimea sulului devine înălțimea perdelei, iar metrii pe care îi cumperi devin lățimea ei, cea care acoperă șina. Ai nevoie de lungimea șinei și de înălțimea de la podea până la șină; restul se întâmplă în calculator. Un voal subțire suportă bine încrețirea bogată (×2) fără să pară greu; e treapta la care valurile dese difuzează lumina cel mai frumos. Pe larg: cum comanzi perdele la metru.

Alb sau ecru?

Albul curat face camera mai rece și mai luminoasă; ecrul o încălzește. Sub o draperie caldă, bordo, maro ciocolată sau ocru, ecrul se leagă mai natural; sub gri, albastru sau verde petrol, albul curat stă mai bine.

Am un perete de sticlă sau tavan la 2,8 m. Se vede cusătura?

Nu există cusătură de îmbinare: voalul se croiește dintr-o singură bucată, până la 2,8 m înălțime și lățimi de peste 20 m. Pe voal, cu lumina din spate, o îmbinare s-ar vedea de la trei metri; tocmai de aceea contează. Cum croim la înălțimi mari: Perdele înălțime 280 cm dintr-o bucată.

Cum se spală voalul?

Delicat, la temperatură mică, apoi pus ud la loc pe șină: se întinde singur sub propria greutate, fără călcat. E motivul pentru care voalul simplu e cel mai ușor de întreținut dintre perdele.

Merge și în bucătărie?

Da, dacă fereastra e mai înaltă de 180 cm: atunci e o perdea normală, croită la metru de aici. Pentru ferestrele scurte, deasupra blatului, ai perdelele de bucătărie.

Perdeaua cu motiv cusut e în perdele brodate. Ce n-ai găsit aici: Întrebări frecvente.